Despre ce e vorba de fapt? Pe scurt, despre cercetarea/analiza imaginii actuale, definirea imaginii dorite si stabilirea acelor aspecte ale identitatii corporative care ar trebui modificate pentru a se exprima semnificatiile dorite. E necesar un plan de identitate, desigur, care sa permita manipularea diverselor variabile ale identitatii corporative in scopul crearii/sugerarii unei personalitati coerente si relevante pentru brand. Intrebarea care se pune in acest moment e daca e intr-adevar cu putinta manipularea eficienta a variabilelor de care vorbeam – simbolism, comunicare, comportament.
Ei bine, desi identitatea corporativa este un concept foarte complex, exista mai multe modele care incearca sa ofere raspunsuri la aceasta intrebare. Totusi aici nu este locul potrivit pentru explicitarea acestor abordari dintr-un punct de vedere teoretic. Ideea importanta aici este ca identitatea corporativa reprezinta un asset prea important pentru a fi gestionat intr-o maniera empirica sau, mai rau, pentru a fi mai degraba ignorat. Administrarea identitatii corporative trebuie sa fie un proces structurat, bazat pe niste principii foarte bine stabilite anterior.